Sfântu Gheorghe, „Orașul Reciclării” în 2014
În urma competiţiei organizate de Eco-Rom Ambalaje, sub patronajul Ministerului Mediului, și la care au participat 32 de municipalităţi din ţară, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie, Sfântu Gheorghe a fost desemnat "Oraşul Reciclării" în 2014, cu cel mai mare punctaj la evaluarea finală, demonstrând că deţine cel mai performant sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje. Criteriile care au stat la baza evaluării au fost: calitatea serviciilor de colectare separată (însemnând accesul populaţiei la containerele colorate, aspectul acestora şi corectitudinea depunerii separate a deşeurilor în fiecare container), cantitatea de deşeuri colectate şi acţiunile de conştientizare şi mobilizare a populaţiei pentru a separa deşeurile, relatează mediafax.ro.
Sfântu Gheorghe a câştigat şi marele premiu: amenajarea unei zone 100% eco Wi-Fi, un spaţiu inedit de relaxare, realizat din materiale reciclate şi cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 euro, unde locuitorii îşi vor putea petrece timpul liber în prima parte a anului viitor.
La această ediție, alături de marele învingător s-au evidenţiat încă cinci primării, acestea obţinând premii speciale pentru evoluţia înregistrată de la o ediţie la alta. Astfel, Zalău a fost premiat pentru că a reuşit să-şi păstreze şi anul acesta locul I pentru cele mai multe deşeuri colectate separat per locuitor, Mediaş şi Deva s-au evidenţiat pentru evoluţia remarcabilă în ceea ce priveşte calitatea serviciului de colectare separată, iar primăriile oraşelor Târgu Jiu şi Braşov s-au remarcat prin implicarea în activităţile numeroase şi inedite de informare şi educare a populaţiei despre importanţa colectarii separate şi a reciclării deşeurilor de ambalaje.
Pentru rezultatele obţinute la ediţia de anul acesta, la unul dintre criteriile de evaluare, s-au remarcat următoarele oraşe:
Pentru cele mai multe deşeuri de ambalaje colectate separat per locuitor, categoria "Luptător": Târgu Secuiesc, Vaslui, Roman, Satu Mare, Slobozia şi Drobeta Turnu-Severin.
Pentru calitatea sistemului de colectare separată, categoria "Armament de calitate": Odorheiu Secuiesc, Ploieşti, Tulcea, Craiova, Suceava şi Brăila.
Pentru cele mai multe deşeuri de ambalaje colectate separat, categoria "Cetate": Constanţa, Arad, Bacău, Cluj-Napoca şi Sectorul 3 Bucureşti.
Pentru implicarea în actiuni de conştientizare a populaţiei prin campanii de informare şi promovare în presa locală, categoria "Trâmbiţare": Iaşi, Slatina, Călăraşi, Bârlad şi Sectorul 6 Bucureşti.
Primăriile Municipiilor Galaţi, Oradea şi Miercurea Ciuc au fost premiate la categoria "June", fiind cele mai noi oraşe care au implementat sistemul de colectare separată pentru populaţie.
Primăria Municipiului Focşani a fost prima înscrisă în competiţie, câştigând premiul la categoria "Linia Întâi".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)