Simona Halep în finala turneului campioanelor: "Mă simt incredibil, am făcut meciul perfect"
ActiveNews a transmis live meciul dintre Simona Halep si Agniseska Radwanska, meci de semifinala in turneul campionaelor de la Singapore.
Simona Halep a făcut un meci mare, a triumfat cu 6-2, 6-2 şi a ajuns în finală unde mâine o va întâlni pe Serena Williams pe cea pe care în urmă cu 3 zile a învins-o şi pe care ieri a trimis-o în semifinală luându-i un set lui Ana Invanovic.
Sigur că mâine “este o altă zi şi un alt meci iar ea va fi mai concentrată, dar eu voi încerca să mă bucur de jocul pe care îl fac, de meci şi sunt pregătită orice s-ar întâmpla” a mai spus Simona Halep.
6-2;5-2, Simona pierde un ghem pe care l-a avut în mînă. Acum urmează la serviciu şi o face pentru a ajunge în finala turneului.
Reuşeşte un ghem la 0 Simona şi conduce cu 5 la 1.
Revine românca şi conduce cu 4 la 1.
Simona pierde ghemul pe propriul sreviciu după ce a condus cu 40-0.
Hai Simona!
3-0 pentru Simona care reuşeşte nişte returui formidabile câştigând ghem-ul la 30 după ce Agnieska a condus cu 30-15.
6-2; 2-0
Dacă în primul set Simona a fost la 85% din capacitate acum ea a ajuns la 95% odată cu Radwanska care a ridicat şi ea nivelul jocului. Simona câştigă la zero pe propriul servicu.
Simona obţine primul ghem al celui de al doilea set cu un lung linie cu reverul imparabil şi urmează la servici.
6-2 pentru Simona care câştigă primul set. Deşi scorul pare unul lejer, Simona a muncit mult pentru a reuşi cele două break-uri şi este aproape de cel mai bun tenis al său. Nădăjduim ca Halep să poată menţină ritmul.
Puţin slab şi încet al doilea servicu al Simonei şi procentajul primului, în rest jocul unul foarte exact.
Puţin prea slab şi prea încet al doilea serviciu al Simonei şi a suferit şi la procentajul primului, în rest jocul prestat de Simona este unul foarte exact.Radwanska câştigă un al doilea ghem după un joc în care ritmul a fost dictat tot de Simona.
Simona conduce cu 5-1
Românca joacă la peste 85% din capacitate.
Simona reuşesşte al doilea ghem pe serviciul adversarei şi conduce cu 4 la 1.
3-1 pentru Simona care îşi câştigă serviciul după ce a salvat o minge de break.
Scor 2-1 pentru Simona care reuşeşte un prim break dupa un ghem cu mingi foarte frumoase şi disputate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)