ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cercetătorii americani spun că sistemul nostru solar este înconjurat de o bulă de gaz foarte fierbinte, de forma unei alune, cu o lungime de circa 300 de ani lumină, rezultatul unor supernove care au avut loc acum circa zece milioane de ani, gazul având o temperatură de circa un milion de grade Celsius, iar oamenii de ştiinţă numesc acest fenomen "bula locală" sau "bula locală fierbinte", după ce mai multe studii şi cercetări coroborate au confirmat o teorie veche din anii 1980, potrivit cnn.com, citat de mediafax.ro.

Astronomii spun că bula este rezultatul celor mai puternice explozii care pot avea loc în Univers - supernovele - care apar atunci când o stea gigant moare, aruncând în spaţiu materie foarte fierbinte, iar o astfel de explozie eliberează într-o secundă mai multă energie decât emite Soarele într-un milion de ani, potrivit NASA, care precizează că o singură supernovă poate străluci mai intens decât o întreagă galaxie.

Asemenea explozii apar, de obicei, de două ori într-o sută de ani, în Calea Lactee, dar în urmă cu 10 milioane de ani, mai multe astfel de evenimente au avut loc în vecinătatea sistemului nostru solar. Vârsta Universului este de circa 13,8 miliarde de ani, astfel încât că zece milioane de ani înseamnă o perioadă relativ recentă, iar cumva, exploziile nu au dus la anihilarea vieţii pe Pământ.

Astronomii au început să descopere indicii a ceea ce aveau mai târziu să susţină că este această "bulă locală" de gaz în anii 1970-1980, oamenii de ştiinţă uitându-se, cu telescoape tot mai avansate, la ceea ce ei numesc mediul interstelar.

Spaţiul dintre planetele şi stelele galaxiei nu este gol, ci conţine gaze, praf, ioni şi tot felul de particule, dar, când astronomii au încercat să găsească toate acestea în spaţiul dintre obiectele ce alcătuiesc Sistemul nostru solar, au observat foarte puţină materie, ca şi cum Pământul se afla într-un spaţiu aproape vidat, care conţinea câţiva atomi la fiecare metru cub, iar tot în anii 1980, senzori plasaţi pe diferite sonde şi sateliţi de pe orbita Terrei au arătat că spaţiul din Sistemul nostru solar este plin de raze X, care vin din toate direcţiile, apărând ideea că Sistemul solar stă practic într-o bulă: cea mai mare parte a mediului interstelar a dispărut pentru că a fost îndepărtat de supernove, iar Sistemul solar a rămas înconjurat de rămăşiţele exploziilor, adică gazul iradiant.

Mai mulţi cercetători au început în ultimii ani să conteste modelul "bulei locale", spunând că razele X detectate din toate direcţiile ar putea fi rezultatul a ceea ce ei numesc "schimb de sarcină electrică": particulele foarte energizate emise de Soare - vântul solar - se ciocnesc de atomi, "fură" electroni şi emit astfel raze X, astfel că oamenii de ştiinţă de la University of Miami din Coral Gables au vrut să verifice această presupunere şi au dezvoltat un senzor care să măsoare radiaţia produsă de "schimbul de sarcină", pe care l-au montat pe o mică rachetă a NASA şi l-au trimis în spaţiu în 2012.

După cinci minute, senzorul a efectuat o măsurătoare și analizând datele obţinute, cercetătorii au descoperit că doar 40% din radiaţia X provine din interiorul Sistemului nostru solar, iar restul trebuie să vină, potrivit oamenilor de ştiinţă, din pereţii gazoşi şi fierbinţi ai bulei care înconjoară Sistemul Solar.