Stanoevici anulează vizita la Londra de frica protestelor românilor
Stanoevici nu se mai duce la Londra între 3 şi 6 octombrie a.c., aşa cum anunţase Ministerul Afacerilor Externe în urmă cu o săptămână, pentru că se teme de manifestaâiile de protest ale românilor.
MAE spune că vizita lui Bogdan Stanoevici, care este ministru delegat pentru Românii de pretutindeni, a fost anulată „din motive independente de voinţa domnului ministru. Aceasta urmeazǎ sǎ fie reprogramatǎ".
Anunţul anulării vizitei lui Stanoevici a fost postat pe site-ul Ambasadei României la Londra şi a fost făcut în contextul în care reprezentanții comunității românilor din Marea Britanie au anunțat pe 20 septembrie că au cerut anularea Congresului românilor de pretutindeni.
Europe Students Union (ESU) programase un protest pe 4 octombrie, în fața sediului Institutului Cultural Român, unde Stanoevici urma să stea de vorbă cu reprezentanții comunității și ai presei de limba română din Marea Britanie.
Reprezentantul ESU, Marius Ostafe, a declarat că studenții s-au hotărât să facă un protest împotriva Ambasadei României, a Consulatului şi a Guvernului României.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)