Toni Greblă şi-a dat demisia din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale
UPDATE 15:30 Toni Greblă, judecătorul Curţii Constituţionale şi-a prezentat demisia din funcţie în plenul CC invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale, după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său, pentru fapte de corupţie.
"Astăzi, 4 februarie 2015, domnul Toni Greblă s-a prezentat la sediul Curţii Constituţionale şi a comunicat Plenului decizia de a demisiona din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Plenul Curţii Constituţionale a luat act de decizia sa, iar Preşedintele Curţii Constituţionale a constatat, în temeiul art.67 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale al domnului Toni Greblă", se arată într-un comunicat de presă al CC.
Curtea Constituţională a subliniat necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie în cazul lui Toni Greblă.
"În acest context, Curtea Constituţională subliniază necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie, a respectării tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale în activitatea de urmărire penală, precum şi a respectării dreptului la imagine a persoanei, ca expresie a principiilor consacrate la art.1 alin.(3) şi art.23 alin.(11) din Constituţie", a precizat sursa citată.
[divider]
Judecătorul CCR Toni Greblă, s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, pentru a vedea care sunt acuzaţiile care i se aduc, informează Digi24.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
„Nu am avut la dispoziţie acte din dosare. Am venit să văd de ce sunt acuzat. Am impresia că judecarea mea a început de ieri în spaţiul public. Referitor la stenograme – nu am încercat niciodată, nu am cum să aflu, nu ştiu nimic despre acuzele despre mine din spaţiul public, dar să mă interesez despre alţii”, a declarat Toni Greblă la intrarea în sediul DNA.
DNA-ul a cerut marţi conducerii Senatului aviz pentru arestarea preventivă a lui Toni Greblă. Totodată, procurorii au extins acuzațiile la adresa lui Toni Greblă, şi pentru favorizarea infractorului

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)