Tragedie aviatică în Rusia: 50 de oameni au murit, printre ei și unul dintre fiii președintelui republicii ruse Tatarstan
Tragedie aviatică în Rusia, unde 50 de oameni au murit după ce o aeronavă Boeing 737 s-a prăbuşit la aterizare în oraşul Kazan. Între victime se numără doi copii, unul dintre fiii preşedintelui republicii ruse Tatarstan, unde a avut loc tragedia, dar şi şeful serviciilor secrete ruse din regiune.
Preşedintele Vladimir Putin a trimis un mesaj de condoleanţe familiilor celor decedaţi şi a constituit de urgenţă o comisie care să ancheteze cauzele accidentului.
Din primele date ale investigaţiei reiese că aeronava a avut probleme cu aterizarea cu numai câteva ore înainte de producerea accidentului, dar într-o altă cursă.
Avionul, un Boeing 737 care venea din Moscova, a fost spulberat de explozia rezervorului. Tragedia s-a produs la 17:25, ora României. Martorii spun că aeronava încerca să aterizeze în condiţii atmosferice precare, dar că manevra nu a reuşit.
Pilotul a încercat să se ridice din nou în aer. Avionul s-a lovit atunci de sol, iar rezervorul a luat foc şi a explodat. Pompierii aeroportului din Kazan au sosit imediat la faţa locului şi au reuşit să stingă flăcările la o oră de la izbucnirea exploziei. Autorităţile ruse au constituit imediat o comisie de anchetă.
Foto: Arhivă

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)