Un TREN de CĂLĂTORI de pe ruta București-Timișoara a DERAIAT
Trenul de călători Interregio, format din patru vagoane, a deraiat în zona localității Băile Herculane, din județul Caraș-Severin, scrie evz.ro.
Potrivit Centrului Infotrafic, trenul se deplasa cu viteză redusă când s-a produs deraierea, în zonă fiind restricții de circulație. Trei vagoane, dintr-un total de patru, au sărit de pe şine, cel mai probabil, în urma ploilor din ultima vreme, când a fost şi oprită circulaţia după alunecările de teren care au avut loc în zonă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic a fost anunţat prin apelul de urgenţă cu privire la faptul că un tren de călători ar fi deraiat între localităţile cărăşene Topleţ şi Băile Herculane.
"Potrivit informaţiilor primite prin 112 de la un pasager, dar şi de la CFR, nu au fost înregistrate victime. La faţa locului a fost trimis un echipaj de la Detaşamentul de pompieri Orşova, pentru a asigura măsurile de siguranţă specifice", a declarat Ancuţa Balint, purtător de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)