Unele zone din România ar putea fi afectate de un COD ROȘU DE NINSORI
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a avertizat la comandamentul de iarnă organizat la Guvern că în România ar putea fi instituit chiar codul roșu de ninsori, iar codul portocaliu anunțat vineri dimineață ar putea fi prelungit până luni. De asemenea, atenționarea de cod portocaliu ar putea fi extinsă, sâmbătă, şi pentru judeţele Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, iar judeţele din sud-vestul ţării, precum Mehedinţi, să fie scoase, sâmbătă seara, de sub această atenţionare.
Nu este viscolul care se anunţă, înspăimântător, că nu a mai fost niciodată, dar perioada e foarte lungă şi, atunci, nu excludem posibilitatea ca, în cazul în care se vor depăşi 50 centimetri/mp în 24 ore, să apară şi coduri roşii, nowcasting în prima fază, pentru a respecta parametrii foarte clar stabiliţi cu aceste coduri.
În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 - 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.
Judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Caraş-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.
În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vântul va avea la rafală 60 - 70 de kilometri pe oră în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)