VIDEO Incidente la Kiev între protestatari şi forţele de ordine, într-o nouă tentativă a autorităţilor de a curăţa Piaţa Independenţei
Forţele de ordine ucrainene au intrat din nou în forţă, miercuri la primele ore, în Piaţa Independenţei din Kiev, distrugând o parte din baricadele ridicate de manifestanţii proeuropeni şi care cer demisia guvernului Azarov şi a preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP şi Associated Press, citate de Agerpres.
La operaţiune au participat sute de poliţişti, care au întâmpinat rezistenţă din partea demonstranţilor atunci când au încercat să distrugă baricadele ridicate de aceştia.
Protestatarii au scandat "Ruşine!" şi "Vom rămâne aici!", în timp ce forţele de ordine încercau din nou să le distrugă baricadele.
Manifestaţiile de la Kiev au început la finalul lunii noiembrie, după ce guvernul ucrainean a anunţat că suspendă negocierile pentru semnarea Acordului de asociere la UE, cu numai câteva zile înaintea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie).
http://youtu.be/XPuf2UQqJ-8

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)