Zece preoți catolici, inculpați pentru ABUZURI SEXUALE asupra copiilor
Zece preoţi catolici spanioli au fost puşi sub acuzare, marti, pentru abuzuri sexuale asupra unor copii. Punerea sub acuzare a prelaților intervine după ce Papa Francisc i-a telefonat uneia dintre victime pentru a-i cere scuze în numele Bisericii Catolice, indică documente judiciare, citate de Reuters.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Tânărul, care are în prezent 24 de ani, i-a scris Suveranului Pontif povestindu-i că a fost molestat pe vremea când era ministrant.
În august 2014, Papa l-a sunat pentru a-i prezenta scuze, a relatat în noiembrie site-ul spaniol Religion Digital, ştirea fiind ulterior confirmată chiar de către Suveranul Pontif, potrivit Agerpres.
În noiembrie, Papa Francisc a ordonat o anchetă. Arhiepiscopul de Granada, Francisco Javier Martinez, i-a exclus din rândurile clerului pe mai mulţi preoţi care au avut legătură cu cazul respectiv.
Tânărul a povestit că a fost abuzat mai mulţi ani, de când avea 14 ani şi până la vârsta de 17 ani, într-o casă închiriată de preoţi pedofili într-o suburbie a Granadei, potrivit documentelor judiciare.
Papa Francisc a promis „toleranţă zero'' în cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor comise de clerici, după izbucnirea unor scandaluri în cadrul Bisericii în unele ţări de mai mulţi ani.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)