Ce se întâmplă cu şefia FIFA, după demisia lui Sepp Blatter. Când va fi ales noul preşedinte
Comitetul Executiv FIFA se va reuni în iulie, pentru a stabili data alegerilor pentru preşedinţia forului internaţional al fotbalului, după ce elveţianul Sepp Blatter a demisionat. Data exactă a întâlnirii va fi stabilită săptămâna aceasta. BBC susţine că e foarte probabil ca alegerile să aibă loc pe 16 decembrie, la Zurich, unde ar urma să participe 209 membri din forul internaţional.
Sepp Blatter câştigase pentru a cincea oară consecutiv alegerile FIFA, însă a ales să demisioneze marţea trecută, la scurt timp după ce mai mulţi oficiali ai organizaţiei pe care o reprezenta au fost arestaţi sub acuzaţia de corupţie de poliţia elveţiană şi de procurori ai SUA. De menţionat că, până la noile alegeri, Sepp Blatter va asigura conducerea FIFA până la noile alegeri.
Printre cei care şi-au anunţat intenţia de a candida se numără prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, care a pierdut alegerile din 29 mai, şi sud-coreeanul Chung Mong-joon, acţionarul majoritar al grupului Hyundai, vicepreşedinte de onoare al FIFA.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Sepp Blatter
Locații: Zurich
Subiecte: Alegeri Preşedinte FIFA
Organizații: FIFA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)