Cum arată echipamentul naționalei de fotbal a României pentru Euro 2016
Federația Română de Fotbal a lansat, marți, echipamentele pe care jucătorii echipei naționale le vor îmbrăca la Campionatul European din această vară.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat tricoul special creat pentru primul meci, cel cu țara gazdă, Franța, care va fi chiar deschiderea turneului final, pe 10 iunie. Are pe piept steagurile celor două țări, sub care sunt trecute data meciului și locul de desfășurare - Stade de France. Pe mâneca dreaptă este aplicată sigla Campionatului European din 2016, iar pe cea stângă se află un logo al campaniei UEFA – Respect, potrivit digisport.ro.
România va juca la Euro 2016 într-o grupă cu țara gazdă, Franța, cu Albania și cu Elveția. Tricolorii vor deschide Campionatul European, la Paris, pe 10 iunie, pe Stade de France. La ultimele trei ediții ale turneului final continental, țara gazdă nu a reușit să câștige meciul de deschidere.
Meciurile României la Euro:
10 iunie - Franța-România (Saint-Denis, Stade de France)
15 iunie - România-Elveția (Paris, Parc des Princes)
19 iunie - România-Albania (Lyon, Stade des Lumieres)
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Sport
Persoane: Anghel Iordănescu Răzvan Burleanu
Subiecte: Bilete EURO 2016 Campionatul European 2016
Organizații: Federația Română de Fotbal
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)