EURO 2016. Islandezii, primiți acasă ca niște eroi, chiar dacă francezii i-au bătut măr
Islanda a fost una dintre cele mai simpatizate echipe ale acestei ediții a Campionatului European de Fotbal, care se desfășoară în Franța.
Peste 10.000 de persoane i-au așteptat la Reykjavík pe fotbaliștii islandezi, primindu-i ca pe niște eroi. Fanii au arătat mult respect pentru evoluția lor la Euro 2016, chiar dacă au fost eliminați în sferturi de francezi, cu 5-2.
Miile de fani, împreună cu fotbaliștii, au reamintit salutul vikingilor, devenit celebru pe stadioanele din Franța.
Gândiți-vă doar o clipă ce s-ar fi petrecut dacă românii noștri s-ar fi întors în țară, învinși la un asemenea scor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Locații: Islanda
Subiecte: Campionatul European 2016 Euro 2016 program
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)