Mircea Lucescu va avea statuie la Donețk
O statuie reprezentându-l pe antrenorul român Mircea Lucescu va fi amplasată în orașul ucrainean Donețk, a anunțat clubul Șahtior, căruia tehnicianul i-a adus cele mari succese din istoria sa.
Decizia realizării statuii a fost luată pe 29 iulie, ziua când Lucescu a împlinit 70 de ani, ocazie cu care a fost prezentată o versiune în miniatură a acesteia. Statuia propriu-zisă va fi dezvelită în parcul stadionului pe care evolua în mod normal echipa, Donbass Arena, după ce Șahtior va reveni la Donețk.
Sculptura din bronz va umple atmosfera din parcul stadionului cu energie specială și spirit de învingător și va deveni unul din locurile favorite ale fanilor echipei, anunţă Agerpres.
Autorul operei este ucraineanul Ihor Gluhenkii, cunoscut pentru o serie de proiecte realizate în țara sa, în SUA, Japonia, Italia și Turcia.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa
Fotbalistul Ionuț Șerban internat de urgență pentru o stare de rău inexplicabilă. Sportivul de 28 de ani are nevoie de sânge grupa B(3) cu rh NEGATIV
Recomandările noastre
Persoane: Mircea Lucescu
Subiecte: Statuie Mircea Lucescu
Organizații: Şahtior Doneţk
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)