Simona Halep, cuvinte dure după eliminarea de la Roland Garros: Nimănui nu-i pasă de jucători! Am fost la un pas de o accidentare la spate
Simona Halep a criticat haosul din organizare și condițiile vitrege de joc de la Roland Garros, la conferința de presă de după meciul pierdut în fața australiencei Samantha Stosur, partidă întreruptă de două ori, duminică și marți.
"Nimănui nu-i pasă de jucători!", a acuzat Simona Halep, care susține că nu s-a simțit în siguranță jucând pe o zgură udă, alunecoasă și chiar a fost la un pas de o accidentare la spate.
"Nu pot comenta despre condiții. Nu am cuvinte. A fost imposibil de jucat, în opinia mea. Iar să joci meciuri de tenis pe timp de ploaie cred că este cam mult. Dar toată lumea a fost în aceeași situație, iar cine a fost mai puternic a câștigat azi", a declarat românca, potrivit digisport.ro.
"Nu îmi pasă că am pierdut azi, dar am fost aproape să mă accidentez la spate, iar asta e o problemă mare. Nimănui nu-i pasă de jucători. Ce să mai spun? N-am mai spus nimic. Nu m-am simțit în siguranță pe teren. Mingile erau complet îmbibate cu apă. În acest condiții, e prea greu să joci tenis", a adăugat Simona.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Simona Halep
Locații: România
Subiecte: Roland Garros
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)