Simona Halep, gata pentru turneul de la Beijing. Cu cine se va duela românca în primul tur
Simona Halep îşi pregăteşte evoluţia de la Beijing, săptămâna viitoare, după eliminarea surprinzătoare din optimile de finală ale turneului de la Wuhan. Românca va juca la China Open, ultima competiţie înainte de Turneul Campioanelor, şi va întâlni în runda inaugurală o jucătoare venită din calificări. Dacă va învinge, în turul secund s-ar putea duela cu jucătoarea franceză Alizé Cornet (34 WTA).
De remarcat că, pe jumatatea de tablou a Simonei Halep, se mai află poloneza Agnieszka Radwańska (7 WTA), sportiva spaniolă Garbiñe Muguruza (8 WTA), daneza Caroline Wozniacki (11 WTA) şi elveţianca Belinda Bencic (14 WTA). Favorita celeilalte părţi a tabloului competiţional este cehoaica Petra Kvitová (4 WTA).
Amintim că la ediţia trecută de la Beijing, Simona Halep a ajuns până în sferturile de finală, unde s-a retras înainte de meciul cu sârboaica Ana Ivanovic (9 WTA). Totuşi, anul acesta situaţia româncei pare mai uşoară, întrucât cele mai bune jucătoare ale lumii, americanca Serena Williams (1 WTA) şi rusoaica Maria Şarapova (3 WTA) vor lipsi de la competiţie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Sport
Persoane: Simona Halep
Locații: China
Subiecte: Tenis feminin românesc
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)