Tenismenul român Victor Hănescu şi-a pierdut cunoştinţa şi a ajuns la spital
Victor Hănescu (186 ATP) şi-a pierdut cunoştinţa în timp ce se afl la Rennes, în vederea a unui turneu, şi a ajuns la spital.Tenismenul în vârstă de 34 de ani s-a retras de la turneul francez, dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro. Potrivit digisport.ro, românul a căzut ca „secerat", episod în urma căruia s-a lovit în bărbie şi a sângerat puternic, fiind dus la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii amănunţite.
În runda inaugurală, Victor Hănescu ar fi trebuit să joace cu compatriotul său Marius Copil (156 ATP), cel mai bun român din clasamentul ierarhia mondială a tenisului masculin, însă având în vedere situaţia, va fi înlocuit de francezul Sebastien Boltz (289 ATP), venit din postura de lucky loser.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”
Doliu în lumea sportului și a presei românești. Cunoscutul fotograf sportiv Alexandru Hojda s-a stins la doar 45 de ani
Tragedie în lumea fotbalului! Milionarul Liviu Gălan, fostul finanțator al echipei FC Național, a murit la 68 de ani
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Doliu în lumea boxului! Fostul campion britanic Willie Limond a murit la 45 de ani. A fost găsit fără reacție în mașina sa
Fotbalistul Ionuț Șerban internat de urgență pentru o stare de rău inexplicabilă. Sportivul de 28 de ani are nevoie de sânge grupa B(3) cu rh NEGATIV
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Victor Hănescu
Locații: Franţa
Subiecte: Tenis masculin românesc
Organizații: ATP
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)