ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-o eră a comunicării, reţelele de socializare sunt cea mai bună modalitate a cluburilor de fotbal de a interacţiona cu fanii. În Europa, pe lângă Facebook, echipele de fotbal au conturi de Twitter, Instagram sau Pinterest. Există departamente de Social Media, astfel că fanii din orice colţ al lumii află instant informaţii despre favoriţi. Echipele din România nu pun mare accent pe marketing şi comunicare, rezumându-se la o prezenţă simbolică pe Facebook, reţeaua fiind extrem de populară în rândul internauţilor români. Există situaţii în care paginile unor fani ai echipelor arată mult mai bine decât cele oficiale.

Comparativ cu echipele din fotbalul mare, cluburile româneşti par din altă epocă. De exemplu, Manchester United are peste 64 de milioane de fani pe Facebook, iar Barcelona a ajuns la 83 de milioane.
 
Prezenţa pe Facebook este doar un capitol al interacţiunii cu fanii. Din vânzarea materialelor promoţionale, a biletelor la meciuri sau muzee, o echipă din Vest strânge o sumă care contribuie semnificativ la bugetul unei echipe de fotbal. În România, acest lucru este inexistent.

8.000.000 de utilizatori ai Facekook există în România, conform datelor Facebrands din 26 mai 2015

Steaua Bucureşti are cei mai mulţi suporteri în România şi asta se observă şi pe pagina oficială de Facebook unde campioana ţării are peste 1.765.000 de fani. Cu o nouă identitate vizuală, după ce Ministerul Apărării a recuperat sigla de la clubul de fotbal, Steaua este părăsită de fani în "offline", fani care s-au trezit şi fără stadionul din bulevardul Ghencea, echipa urmând a evolua doar pe Naţional Arena.

Pagina de Facebook a Stelei nu este specială, fanii negăsind multe informaţii. Se publică rezultate sau evenimente gen zile de naştere, dar şi cronici ale meciurilor.

La mare distanţă de primul loc se află pagina celor de la Dinamo. Cu doar 323.000 de fani, Dinamo publică informaţii interesante: rezultate în timp real, rezultatele echipelor de juniori sau interviuri. Ca şi în cazul Stelei, fanii dinamovişti au creat mai multe pagini ale clubului, neoficiale însă, cea mai mare ajungând la 150.000 de fani.

ASA Târgu Mureş, revelaţia acestui sezon al Ligii 1, are doar 19.000 de fani! Foarte puţini, în condiţiile în care oraşul are peste 150.000 de locuitori, iar la echipă sunt mulţi jucători cunoscuţi, vectori de imagine. Probabil că desele schimbări juridice au făcut ca echipa să îşi piardă din identitate şi să nu mai fie asimilată cu clubul din anii '70-'80 de către locuitorii oraşului.

Rapid Bucureşti, unul dintre cele mai vechi cluburi din România, are doar 159.000 de fani pe Facebook. Lipsa performanţelor, echipa zbătându-se în anonimat în ultimii ani, face ca nici măcar pe reţele de socializare fanii să nu-şi manifeste dragostea pentru clubul alb-vişiniu.

CS Universitatea Craiova, o echipă apărută recent în fotbalul românesc dar a cărei conducători spun că este continuatoarea de drept a celebrei Ştiinţe, nu are decât 10.000 de fani pe Facebook. Extrem de puţin pentru un oraş mare dar şi pentru o echipă de tradiţie.
 
CFR Cluj, revenită pe podiumul Ligii 1 după decizia TAS, are 84.000 de fani pe Facebook. Cu 3 titluri în palmares între 2007-2012, echipa clujeană plăteşte însă tribut absenţei din fotbal timp de câteva decenii, fiindu-le destul de greu să recupereze la acest capitol într-un timp scurt, chiar dacă performanţele au venit pe bandă rulantă.

Astra Giurgiu este echipa nimănui. Fără spectatori în tribune, cu patronul arestat, mutată de la Ploieşti la Giurgiu, este un miracol că încă există. Această lipsă de identitate se vede şi pe Facebook, unde doar 1.449 de oameni au dat Like unei pagini îngrijite, unde există poze proprii, cum au doar câteva echipe din Liga 1.

Petrolul, una dintre echipele fanion ale fotbalul românesc, are 101.000 de fani pe Facebook. "Lupii" au şi cont de Twitter. Pagina este actualizată la zi, iar fanii sunt destul de activi.

FC Botoşani, o echipă mică dar cu ambiţii mari, are 11.800 de fani pe Facebook. Moldovenii au reuşit la al doilea sezon în Liga 1 să se califice în Europa League. Foarte probabil că numărul fanilor va creşte.
 
Pandurii Târgu Jiu are 23.700 de fani. Pagina este bine întreţinută cu materiale video sau cronici. Rezultatele bune din ultimii ani au făcut ca numărul fanilor să crească.
 
CSMS Iaşi are 14.000 de fani pe Facebook. Pentru un oraş mare este extrem de puţin, dar cel mai probabil că lipsa unei performanţe face ca interesul pentru clubul condus din teren de Nicolo Napoli să fie scăzut.

Viitorul. Încă nu e clară localitatea de care aparţine: Voluntari, Chiajna, Constanţa sau Ovidiu. Chiar dacă au un departament de comunicare extrem de puternic, doar 2.024 de oameni au dat Like paginii oficiale a echipei patronate şi antrenate de Gică Hagi. Comparativ, pagina de Facebook a lui Gică Hagi are 680.000 de fani, dar "Regele" nu a reuşit să atragă măcar o mică parte dintre aceştia către echipa sa.
 
Gaz Metan, o prezenţă constantă în Liga 1 în ultimii ani, are 4.500 de fani pe Facebook. Pagina este alimentată cu fotografii proprii, dar şi cu informaţii utile pentru fani.

Concordia Chiajna are doar 1.691 de fani pe celebra reţea de socializare. Dar nici nu ar avea de unde să aibă mai mulţi, echipa fiind a unei comune de lângă Bucureşti, una fără tradiţie în Liga 1. Pagina este actualizată rar.

FC Braşov are 4.700 de fani pe Facebook. Pentru oraş dar şi pentru tradiţia echipei, numărul este mic. Pagina este întreţinută, fanii găsind informaţii utile.

U Cluj este o echipă iubită. Are peste 30.000 de fani pe Facebook, probabil că numărul acestora ar fi mult mai mare dacă echipa ar obţine performanţe.

Oţelul Galaţi are aproape 44.000 de fani pe Facebook. Foarte probabil, titlul câştigat îin urmă cu câteva sezoane a avut un aport decisiv la acest număr, Oţelul depăşind cluburi cu tradiţie din fotbalul românesc la acest capitol.

Ceahlăul Piatra Neamţ are 4.700 de fani pe Facebook. Pagina clubului nu a mai fost actualizată de mai bine de o lună, semn că echipa se pregăteşte de Liga 2.
 
Alte echipe de tradiţie din fotbalul românesc activează în ligile inferioare. Acestea au fani pe Facerbook mai mulţi decât unele echipe din Liga 1.
  • UTA Arad - 5.000 de fani
  • ACS Poli Timişoara - 12.500
  • Farul Constanţa - 1.154
  • Ripensia - 12.400
  • FC Argeş - 13.500