Dodon: Mihai Eminescu ne-a modelat și ne reprezintă în foarte mare măsură. Poezia „Criticilor mei” le-o adresez criticilor mei
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a depus un buchet de flori la bustul lui Mihai Eminescu din parcul Ștefan cel Mare. Cu acest prilej, le-a dedicat contestatarilor săi poezia „Criticilor mei”, care ar descrie cel mai bine situația actuală a statului moldovean, în opinia liderului de la Chișinău.
Igor Dodon, însoțit de consilierii prezidențiali, a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu cu ocazia aniversării a 167 de ani de la poetului român.
„Am depus astăzi flori la bustul poetului Mihai Eminescu. Eu cred că noi trebuie să ne mîndrim cu toții că avem așa personalități în istoria poporului nostru. S-a scris și s-a spus enorm de mult despre Eminescu, nu e cazul să repet lucruri cunoscute, vreau doar să subliniez că opera lui trebuie transmisă din generație în generație așa cum transmitem credința noastră creștină, pentru că și creația literară a lui Mihai Eminescu ne-a modelat și ne reprezintă în foarte mare măsură. Poezia care, în opinia mea, reflectă cel mai mai bine situația în care se află țara noastră este „Criticilor mei” și le-o adresez criticilor mei”, a spus Igor Dodon, potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale.
Dodon a menționat expres următoarele versuri din poezia citată: „Multe flori sunt, dar puține/ Rod în lume o să poarte,/ Toate bat la poarta vieții,/ Dar se scutur multe moarte.// E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”.
Igor Dodon este un susținător al ideii că Republica Moldova ar trebui să rămână stat independent și a acuzat în mai multe ori autoritățile de la București că vor să anexeze Moldova. Pe 25 decembrie a înlocuit sintagma „limba română cu ”limba moldovenească” de pe site-ul președinției moldovene, iar două zile mai târziu a semnat revocarea din funcție a ministrului Apărării, Anatol Șalaru, reproșându-i acestuia că a susținut „ideologia unionistă”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
2 martie 1992: 32 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Igor Dodon Mihai Eminescu
Organizații: Guvernul Republicii Moldova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)