George Simion, liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, solicită cetățenia Republicii Moldova: Vreau să fiu alături de frații mei
Liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, căruia i s-a interzis la sfârșitul săptămânii să intre pe teritoriul Republicii Moldova, interdicție ce i-a fost ridicată în cele din urmă, a solicitat cetățenia statului moldovean.
George Simion a făcut în acest sens un apel public către președintele Nicolae Timofti, în cadrul unei emisiuni televizate.
''Îi solicit președintelui Nicolae Timofti să îmi acorde cetățenia Republicii Moldova pentru că vreau să fiu alături de frații mei. Nu vreau să fiu cineva de la București care să zică cereți Unirea. Noi, în România, o cerem și peste trei sferturi din populație își dorește Unirea. Vreau să fiu și cetățean al Republicii Moldova'', a afirmat George Simion, potrivit Unimedia, citată de Agerpres.
''Prima dată când m-am gândit să îmi iau cetățenia Republicii Moldova nu mi s-a părut o soluție atât de bună. Dar în momentul acesta, având atât de mulți prieteni și cunoscuți, m-am legat foarte mult sentimental de Basarabia și chiar îmi doresc cetățenia Republicii Moldova'', a adăugat liderul Platformei Acțiunea 2012, subliniind că aceasta este singura modalitate viabilă prin care poate deveni cetățean cu acte în regulă al statului moldovean.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
RĂZBOIUL MONUMENTELOR, MONUMENTELE RĂZBOAIELOR. ȘI NU NUMAI... Mihai Ogrinji despre Monumentele Basarabiei și opera de refacere a lor dusă de avocatul Iulian Rusanovschi
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
EMISIUNE ACUM: Vlad Țăranu, elevul de 16 ani pus la zid pentru ”Basarabia e România”: ”M-au întrebat pentru ce plâng și le-am spus: Pentru Dumnezeu, Neam și Țară!” LIBER la ActiveNews și Starea de Libertate - REDIFUZARE/VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Basarabia
Persoane: George Simion Nicolae Timofti
Locații: Basarabia
Organizații: Platforma unionista Actiunea 2012
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)