Traian Băsescu, înainte de depunerea jurământului pentru a deveni cetățean moldovean: „Voi fi un suporter public fără rezerve al Maiei Sandu în alegerile prezidențiale”
Traian Băsescu depune jurământul pentru a deveni cetățean moldovean. Totuși, fostul președinte a afirmat că s-ar putea să nu poată vota în turul 2 al alegerilor pentru că mai există o procedură de îndeplinit privind actele.
„La ora 16 depun jurământul la ambasada Republicii Moldova. Nu înseamnă că primesc și actele total, este o procedură de trimitere a actelor la Chișinău și de acolo se vor întorce și actele de identitate. Sper să reușesc să îndeplinesc formalitățile până pe 13. Oricum voi fi un suporter public fără rezerve al Maiei Sandu pentru alegeri" a declarat Traian Băsescu.
Fostul președinte a pronosticat că în turul doi, Maia Sandu va ieși câștigătoare cu 53% din voturi și că tinerii vor ieși la vot în număr mai mare și vor întoarce diferența de 10% de după primul tur.
„Cred că va fi un succes pentru Maia Sandu și am făcut și un pronostic, va câștiga cu 53%. Pentru că în fază inițială la o țara atât de mică, au fost vreo 9 candidați, tinerii au așteptat să vină turul 2 ca soluție decisivă. Sunt convins că vor participa la vot, mai ales că în România sunt circa 100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova și cetățeni ai României, care se află aici, iar pe teritoriul României sunt 9 secții de votare, suficiente pentru ca fiecare să se deplaseze la vot dacă ține la țara lui și la direcția spre Vest" a completat fostul șef de stat.
Turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova are loc pe 13 noiembrie și îi opune pe candidatul socialist Igor Dodon și candidatul pro-european Maia Sandu.
Traian Băsescu, înainte de depunerea jurământului pentru a deveni cetățean moldovean: "Voi fi un suporter public fără rezerve al Maiei Sandu în alegerile prezidențiale"
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
6 mai 1990: PODUL DE FLORI - FOTOGRAFII ISTORICE de la cel mai emoționant eveniment românesc de după 21 decembrie 1989
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
2 martie 1992: 32 de ani de la începutul războiului ruso-român din Transnistria. VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Basarabia
Persoane: Maia Sandu Traian Băsescu
Locații: România
Organizații: Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)