Ce trebuie să știe românii care vor să rămână în UK după Brexit
Guvernul britanic a publicat, marți, noi detalii legate de obținerea statutului de rezident post-Brexit de către cetățenii europeni care vor să rămână în Marea Britanie.
Aceștia vor avea o perioadă de grație de doi ani după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru a solicita rezidență și, „în majoritatea cazurilor, va fi acordată”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne de la Londra.
În caz de refuz, solicitanții au posibilitatea să conteste decizia. Cererile nu vor fi refuzate din cauza unor „detalii tehnice minore”, adaugă sursa citată.
Un amănunt important: cei care vor drept de rezidență trebuie să declare orice condamnare penală și să accepte verificările de rigoare în baza de date. „Este o măsură rezonabilă pentru ca țara să fie apărate de cei care comit infracțiuni grave”, se mai spune în documentul citat.
„Am spus foarte clar că păstrarea drepturilor cetățenilor europeni este principala noastră prioritate în cadrul negocierilor. Aceștia aduc o contribuție extrem de importantă pentru economia și societatea britanică și nu ne dorim ca acest lucru să se schimbe ca urmare a deciziei noastre de a părăsi UE. Vom oferi sprijin tuturor celor care doresc să rămână aici și să obțină statutul de rezident (settled status) printr-un sistem simplu și direct de aplicare”, a declarat David Davis, ministrul care coordonează negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„Ultima rundă de negocieri a înregistrat progrese reale în această direcție și sper ca documentul publicat astăzi va facilita ajungerea la un acord pentru a garanta drepturile drepturile cetățenilor europeni și în aceeași măsură a britanicilor care trăiesc în UE”, a adăugat David Davis.
Documentul în limba engleză poate fi consultat aici:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Când visul american se transformă în coșmar: povestea neștiută a Sabinei Petrescu, finalista Miss România 1990 implicată fără voia ei, într-unul dintre cele mai celebre cazuri de crimă din ultimii 25 de ani
FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV
Acuze dure: SIE a boicotat de multe ori drepturile comunităților istorice românești
Părintele Pimen Vlad demontează știrea falsă despre „infectații” din Muntele Athos: În septembrie, nici o mănăstire n-avea declarat nici un bolnav și la știri au apărut 1.000. Acum sunt bolnavi doar în mănăstirile care au acceptat înțeparea. VIDEO
Cine sunt? Unde mă găsesc? Ce trebuie să fac? Fericită nația care prin faptele și lucrările sale răspunde nimerit la aceste vitale întrebări. 15 august 1871: Prima Serbare a studenților la Putna întru memoria lui Ștefan cel Mare, inițiată de EMINESCU
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Români în lume
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Români din străinătate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)