A fost promulgată legea prin care înscrierea elevilor la ora de religie se face pe bază de cerere
Legea prin care înscrierea elevilor la orele de religie se face numai pe bază de cerere a fost promulgată. Potrivit actului normativ, în cazul în care elevul nu merge la aceste ore, situația școlară se încheie și fără această disciplină, anunţă TVR.
Înscrierea se face prin cererea scrisă a părintelui sau a tutorelui legal sau de către elev, dacă este major. Potrivit Ministerului Educației, peste 90% dintre elevi au fost înscriși la ora de religie în anul școlar care tocmai se încheie.
Cererile pentru participarea la ora de religie au fost necesare după ce Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale este neconstituţional. Articolul prevedea că sunt obligaţi să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Mihai Tîrnoveanu: Andrei din Covasna și carnetul lui de note
Mihai Tîrnoveanu: Vlad Țăranu ne spune că Basarabia este România. Acest nume predestinat a meritat să fie pedepsit pentru că militează pentru reunire?
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Preoteasa Dana Louise Barnea, directoarea Colegiului de Artă "Octav Băncilă” din Iași, a murit subit după serviciu. Asistenta Aurelia Gheorghiță de la Spitalul de Urgență Pitești nu a mai apucat să meargă la lucru. Ambele cu boli grele, decedate grăbit
Recomandările noastre
Secțiuni: Educație
Locații: România
Subiecte: Ora de religie Religia în şcoli
Organizații: Televiziunea Română (TVR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)