Cel mai vârstnic absolvent de medicină din lume a studiat în România
Niciodată nu este prea târziu să studiezi. O demonstrează un bărbat din Singapore, student în ultimul an al Universității de Medicină din Iași. Are 66 de ani, iar de săptămâna viitoare va fi medic. Este cel mai vârstnic absolvent de medicină din lume.
În urmă cu șase ani s-a mutat din Singapore în România. La finalul facultăţii, povesteşte că nu a avut vreo restanţă şi mărturiseşte că visul lui este să se ocupe de cercetare științifică în domeniul oncologiei, potrivit digi24.ro.
El este Atomic Leow, din Singapore. Şi-a lăsat familia la 13.000 de kilometri distanță pentru a studia la Iași. Nu stăpâneşte bine limba română. Face, însă, eforturi, iar în fața pacienților încercă să-și stăpânească emoțiile și să vorbească pe înţelesul lor.
A devenit student la Universitatea de Medicină din Iași când avea 60 de ani. Are o adevărată colecţie de diplome de licenţă şi master în domenii precum științele agricole, pedagodia, teologia, toxicologia, dar visul lui a fost acela de a deveni medic, la fel ca ceilalți membri ai familiei:
"Fiica mea este medic, vărul meu este chirurg transplantolog de rinichi și ficat, nepotul meu este doctor, nepoata este medic, iar altă nepoată este studentă la medicină. Cumnatul meu este șef de secție în Australia. Acum este rândul meu."
Bărbatul și-ar dori să intre în Cartea Recordurilor drept cel mai vârstnic absolvent de medicină din lume.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Irina Bazon: Digitalizarea școlii și alinierea învățământului românesc la agenda tehnocratică și transumanistă
Mihai Tîrnoveanu: Andrei din Covasna și carnetul lui de note
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Preoteasa Dana Louise Barnea, directoarea Colegiului de Artă "Octav Băncilă” din Iași, a murit subit după serviciu. Asistenta Aurelia Gheorghiță de la Spitalul de Urgență Pitești nu a mai apucat să meargă la lucru. Ambele cu boli grele, decedate grăbit
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Educație
Persoane: Atomic Leow
Organizații: Universitatea de Medicină din Iași
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)