Diplome obţinute în instanţă. Eleva cu 10 pe linie, eliminată de la BAC, a câştigat procesul
Victorie în cazul elevilor de la Colegiul „Unirea” din Ştei, eliminaţi de la Bacalaureat pentru că ar fi copiat. Tribunalul Bihor a decis în această după-amiază să suspende procesele-verbale prin care 12 liceeni au fost daţi afară din examen. Inspectoratul Şcolar Bihor are la dispoziţie cinci zile să atace decizia la Curtea de Apel din Oradea.
Hotărârea de azi a instanţei vine după ce avocatul angajat de părinţii a 12 liceeni a cerut suspendarea proceselor verbale prin care cei 12 elevi, toţi premianţi, au fost eliminaţi de la Bacalaureat. Decizia se referă doar la cei 12 elevi şi este executorie. Astfel, Inspectoratul Şcolar este obligat să anuleze procesele verbale invocate, să accepte notele iniţiale şi să elibereze actele necesare pentru ca liceenii în cauză să se poată înscrie la facultate.
Printre cei 12 se află și Alexandra Burtă, șefa de promoţie a Colegiului Tehnic "Unirea" din Ştei. Tânăra a avut în liceu numai medii de 10, iar după Bacalaureat voia să se înscrie la Facultatea de Farmacie din Timişoara. Eliminată după proba de matematică, Alexandra a declarat că nu a copiat și nici nu a colaborat cu alți colegi.
Judecătorii au admis acţiunea formulată de Alexandra Burtă şi au suspendat efectele procesului verbal de sancţionare a candidatului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Senatorul Claudiu Târziu, despre ”Codul de conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”, adoptat de Ministerul Educației: ”Nebunie în stare pură! Devii fascist, legionar, rasist și xenofob”
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Mihai Tîrnoveanu: Vlad Țăranu ne spune că Basarabia este România. Acest nume predestinat a meritat să fie pedepsit pentru că militează pentru reunire?
O LECȚIE DE PATRIOTISM! Încă un profesor le scrie colegilor săi care l-au prigonit pentru Basarabia pe elevul Vlad Țăranu de la Colegiul ”George Barițiu” Baia Mare
Recomandările noastre
Secțiuni: Educație
Locații: Bihor
Subiecte: BAC 2015
Organizații: Colegiul Tehnic Unirea din Ştei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)