ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deputatul PNL, Radu Zlati, propune desfiinţarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar. Acesta spune că Evaluarea Naţională, examen susţinut de elevii de clasa a VIII-a, respectiv Bacalaureatul susţinut de elevii clasei a XII-a ar trebui desfiinţate până la aprobarea noii Legi a Educaţiei, „dar nu mai devreme de anul şcolar 2017-2018”.

Radu Zlati oferă argumente pentru propunerea sa pe blogul personal

"Având în vedere (după cum am arătat în declarațiile de presă anterioare) că, după opinia mea, actualul sistem de evaluare la sfârșitul unui ciclu școlar din învățământul preuniversitar nu evaluează în mod pertinent cunoștințele și mai ales priceperile și deprinderile elevilor absolvenți, propun Ministerului Educației, Parlamentului României, societății civile, cadrelor didactice, părinților și elevilor o măsură radicală dar, consider eu, necesară – și anume desființarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar (clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a). 

Ca urmare a acestei măsuri, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MECȘ și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare", a scris Radu Zlati pe blogul personal. 

Deputatul PNL menţionează că examenele naționale la sfârșit de ciclul școlar ar urma să fie reintroduse odată cu aprobarea noii Legi a Educației Naționale.

"Nu știm unde suntem și deci nu vom ști nici încotro ne îndreptăm – sau dacă facem pașii cei buni în sensul progresului învățământului românesc-, dacă nu avem sau nu vom avea un sistem de evaluare adecvat. În acest sens, propunerea radicală pe care o lansez poate fi considerată un prim pas", a mai spus deputatul Radu Zlati.