Universitatea București și Universitatea „Babeș-Bolyai” apără ideologia gender și propaganda LGBT, în numele autonomiei universitare. Dubla măsură în privința Adevărului care nu poate fi stipulat prin lege
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca s-a declarat nemulțumită de votul din Senat prin care s-a modificat Legea Educației Naționale pentru interzicerea propagandei ideologiei gender, cea care stipulează că omul poate avea alt gen decât sexul biologic.
„Conducerea UBB anunță că se pronunță împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra științei/mediului academic.
„Am constatat cu stupefacție că într-un act legislativ adoptat de Parlamentul României – prin votul acordat în Senatul României pentru modificarea Legii Educației Naționale – se interzic în instituțiile de învățământ, deci și în universități, <<activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași>>”, au spus reprezentanții universității clujene.
Aceștia susțin că problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe/ cursuri/ cercetări/ specializări universitare deja existente, ”o teorie academică poate deveni interzisă prin lege”.
Conducerea UBB susține că o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiții etice, nu altfel.
„Suntem încrezători că, în ceea ce privește varianta actuală a textului de lege, vorbim despre o scăpare care va fi corectată”, precizează conducerea UBB.
O poziție asemănătoare are și Universitatea București.
„Universitatea din București dezavuează orice inițiativă de subminare a autonomiei universitare. Considerăm că autonomia universitară reprezintă unul dintre bunurile culturale ale democrației, un garant al libertății de gândire, de cunoaștere și de exprimare a propriilor opinii, de care trebuie să se bucure toți membrii comunității universitare și, în mod implicit, societatea”, susține Universitatea București.
„Textul de lege nu are fundamentare științifică și reprezintă un exemplu flagrant de interferență în educația și în exprimarea libere”, arată universitatea.
Reprezentanții UB sunt de părere că adevărul este rezultatul cercetărilor științifice desfășurate în deplina libertate a exprimării, nu al ideologiilor sau pozițiilor extreme, oricare ar fi acestea.
„Adevărul se formulează din consensul științific al specialiștilor și nu poate fi statuat printr-un text de lege”, au conchis reprezentanții universității din București.
Atitudinea celor două universități nu este însă, consistentă. De altfel, în 2015, atunci când s-a adoptat un proiect de lege prin care „ fapta de promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi, cele două foruri nu au invocat „autonomia universitară”.
Situația este similară, deoarece legea adoptată la inițiativa senatorului PMP, Cristian Vasile Lungu, nu interzice discutarea, ci promovarea ideologiei respective. Exact ca și în cazul legii PL-x nr. 193/2014, menționat mai sus.
Atunci, propovăduitorii legii spuneau că nu este vorba de cenzură, ci de interzicerea promovării unor idei, exact ca și în cazul de față, deși numeroși istorici au afirmat că cercetarea istorică este continuă și nu poate fi îngrădită.
Atunci, adevărul a fost statuat printr-un text de lege, așa cum afirmă azi că nu ar trebui să se întâmple, reprezentanții Universității București.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mihai Tîrnoveanu: Andrei din Covasna și carnetul lui de note
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Irina Bazon: Digitalizarea școlii și alinierea învățământului românesc la agenda tehnocratică și transumanistă
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Preoteasa Dana Louise Barnea, directoarea Colegiului de Artă "Octav Băncilă” din Iași, a murit subit după serviciu. Asistenta Aurelia Gheorghiță de la Spitalul de Urgență Pitești nu a mai apucat să meargă la lucru. Ambele cu boli grele, decedate grăbit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Educație
Locații: București
Organizații: Universitatea Babeș-Bolyai Universitatea București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)