Adrian Sârbu sesizează procurorul general cu privire la infracțiuni comise de semnatarii si aplicanții Protocolului dintre Parchet și SRI, pe care îi acuză de deturnare de fonduri!
Proprietarul Mediafax a făcut o sesizare în legătură cu posibile infracțiuni comise prin semnarea și punerea în aplicare a Protocolului SRI - Parchetul ÎCCJ, afirmând ca există suspiciuni de uzurparea funcției, abuz în serviciu, compromiterea intereselor justiției, delapidare, deturnare de fonduri!!!
Cum sunt argumentate aceste suspiciuni de infracțiuni în sesizarea Mediafax, potrivit agenției de știri:
- Abuz în serviciu - Prin încheierea Protocolului de cooperare, semnatarii acestuia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu permițând încălcarea unor dispoziții legale prin constituirea echipelor operative comune, invalidând astfel probele administrate în dosarele penale.
- Compromiterea intereselor justiției - Prin punerea în aplicare a Protocolului, atât semnatarii cât și aplicanții (procurori) au permis accesul neautorizat al ofițerilor SRI la probele din dosare penale aflate în anchetă.
- Uzurparea funcției - În temeiul Protocolului ofițerii SRI , cu permisiunea procurorilor, au efectuat acte de administrare a probatoriilor care nu intrau în atribuțiile lor de serviciu.
- Delapidare și deturnare de fonduri - Punerea în aplicare a Protocolului a presupus cheltuirea unor bani publici care au avut o altă destinație, fiind inițial alocați instituțiilor semnatare și aplicante ale Protocolului pentru activitățile specifice prevăzute de lege.
Sesizarea integrală, pe mediafax.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Adrian Sârbu
Locații: București
Subiecte: Binomul SRI DNA Protocoale DNA-SRI
Organizații: Mediafax Group
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)