Arhiepiscopul Tomisului, plimbat și el prin fața camerelor pentru a da declarații la DNA despre cartea lui Becali
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost chemat la DNA pentru a da declarații în cazul cărții care i-a scurtat perioada de detenție lui Gigi Becali.
Procurorii DNA fac cercetări mai ample într-un dosar privind favorizarea făptuitorului. Ancheta vizează profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările științifice ale deținuților pentru care aceștia au primit reducerea pedepselor, reprezentanții editurilor care le-au publicat și funcționari ai ANP care au propus eliberarea.
n cazul lui George Becali, Inspecția Judiciară spune că omul de afaceri a avut timp extrem de scurt pentru elaborarea fiecărei lucrări, respectiv 10 zile pentru fiecare carte. El lucra două ore pe zi și doar de luni până vineri. Recomandările au venit din partea unor personalități ale vieții publice, Înalt Prea Sfinția Sa profesor universitar doctor Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolit al Ardealului și Înalt Prea Sfinția Sa profesor universitar doctor în teologie, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
„Cei doi ierarhi, în calitatea lor de profesori universitari, și-au asumat personal, neangajând instituția Bisericii, actul de recomandare spre publicare a cărților respective, cărți al căror conținut a fost apreciat ca unul conform cu învățătura creștin-ortodoxă”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Chemarea la DNA a Arhiepiscopului a venit la doar o zi după ce același lucru s-a petrecut și cu Mitropolitul Ardealului.
Teodosie, arhiepiscopul Constanței, a fost coordonatorul științific al lucrării ''Muntele Atos, patria ortodoxiei”', redactată între 19 august-3 septembrie 2014, în vreme ce Laurențiu, mitropolitul Ardealului, a fost coordonatorul științific al unei titlului „Iubirea milostivă și mântuitoare”, publicată în același an, 2014.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Gigi Becali ÎPS Laurențiu IPS Teodosie Vasile Bănescu
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)