CCR: Legea privind votul prin corespondență, constituțională
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri, cu unanimitate, că legea privind votul prin corespondență este constituțională.
CCR a respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate față de Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, dar și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, informează Agerpres.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, iar argumentațiile reținute în motivarea soluției vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial.
Președintele comisiei, Gabriel Vlase, a spus că acest proiect de lege va fi unul pilot. Votul prin corespondență se va aplica deocamdată doar la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, urmând ca, "în funcție de ce se întâmplă în toamna anului viitor, când vor fi alegeri parlamentare", să se aplice acest vot și pentru alte tipuri de alegeri, a explicat Vlase.
Un alt amendament propus de PSD și adoptat de comisie prevede că divulgarea secretului votului poate intra sub sancțiunea legii penale, la fel și exercitarea votului în numele altei persoane.
Parlamentarii din Comisia pentru cod electoral au eliminat din proiectul de lege prevederea potrivit căreia cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să voteze prin corespondență se puteau înscrie în Registrul electoral online.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 34 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: București
Subiecte: Legea votului prin corespondenţă
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)