Căruciorul cu cărți nu l-a scos din închisoare pe D. Voiculescu
Un întreg cărucior de supermarket plin cu opere științifice nu a convins instanța Judecătoriei Sectorului 5 că Dan Voiculescu poate fi eliberat condiționat. Procurorii DNA au calculat că, de când a ajuns la închisoare, fostul senator a scris o pagină de carte la fiecare două minute. În plus, a participat activ la numeroase activități desfășurate în penitenciar și a fost membru al echipei de curățenie.
Lui Dan Voiculescu i-au trebuit doar 25 de ore ca să scrie o carte de aproape 300 de pagini. Cel puțin așa spun procurorii DNA, care au calculat timpul pe care fostul senator l-a petrecut pentru a scrie cele 11 lucrări științifice în penitenciar. Informațiile au ajuns la instanțaJudecătoriei Sectorului 5, unde Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, a cerut eliberarea condiționată.
Avocații acestuia au invocat în solicitare numeroasele cărți scrise și comportamentul exemplar al fostului senator. La cererea DNA, reprezentanții fostului senator au adus, într-un cărucior de supermarket, manuscrisele a 10 dintre operele științifice scrise în spatele gratiilor. Au fost adăugate și cărțile care au constituit bibliografia.
Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de liberare condiționată a lui Dan Voiculescu și a decis ca acesta să mai poată depune o nouă cerere în septembrie 2017. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul București.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Dan Voiculescu
Locații: România
Subiecte: Eliberat condiţionat
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)