"Ce faceți cu 6.500 de euro pe lună?". Răspunsul lui Augustin Zegrean
Judecătorii Curții Constituționale sunt ca și călugării - se întâlnesc fără să se cunoască, trăiesc fără să se iubească și mor fără să se plângă, spune fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, într-un interviu pentru News.ro.
Judecătorul constituțional, care a fost atât senator, cât și deputat înainte de a ajunge la CCR, în 2007, vorbește în interviu și de pensia specială de parlamentar pe care a cerut-o. Zegrean spune că, deși indemnizația unui judecător la CCR pare mare raportat la cât câștigă populația, acesta are cel mai mic salariu raportat la toate curțile constituționale europene.
Reporter: Aveți venituri mari pentru România și, cu toate acestea, v-ați depus și actele pentru pensia specială pentru parlamentari. Întreb, deși nu-i tocmai elegant, ce faceți cu 6.500 de euro pe lună?
Augustin Zegrean: N-am atâția!
Reporter: Așa scrie în declarația de avere.
Augustin Zegrean: Nu știu dacă-s atâția. Oricum, începând de azi într-o lună, de la Curte nu vor mai fi atâta de mari veniturile, vor fi mult mai mici, astfel că... Apropo de venituri mari, avem salarii mari, dar nu avem cele mai mari salarii din țară, la justiție sunt mai mari decât la noi. Din Curțile Constituționale europene avem cel mai mic salariu. O să spuneți că nemții au mult, dar sunt țări mici, cum este Slovacia, de exemplu, în care judecătorii au 12.000 de euro pe lună. Sau Albania, care sigur nu are PIB-ul mai mare decât al României. Nu cred că sunt prea mari salariile. Pe un neamț, dacă-l întrebi cât te plătește patronul, îți răspunde: "Cât merit".
Reporter: Dumneavoastră meritați salariile?
Augustin Zegrean: Da, și cred că și mai mult. Sigur că, raportat la ce câștigă populația, este mult. Dar ce să facem noi? Nu știu ce să zic, prefer să nu vorbesc despre asta.
Interviul integral pe News.ro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Augustin Zegrean
Locații: București
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)