Comisia juridică a Camerei Deputaților cere sesizarea Curții de Conturi. Ce acuzații li se aduc lui Morar, Koveși și Horodniceanu
Comisia juridică a Camerei Deputaților a propus sesizarea Curții de Conturi, în urma unei scrisori primite de forul legislativ în care sunt semnalate posibile abuzuri ale foștilor șefi ai DNA, Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi, respectiv ale fostului șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, scrie cotidianul.ro
„La Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost înregistrată scrisoarea domnului Ciobanu Nicolae Răzvan, prin care sesizează săvârșirea unor posibile abuzuri de către mai mulți magistrați aflați în funcții de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de natură să producă încălcări grave ale legii și să creeze prejudicii bugetului consolidat al statului. În fapt, este vorba despre acțiuni presupus a fi ilegale ale procurorilor șefi ai DNA, Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi, și ale procurorului șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, care, în mod succesiv, în timpul mandatului acestora în fruntea respectivelor instituții, au emis mai multe ordine prin care s-au acordat procurorilor celor două structuri ale PÎCCJ zile libere de concediu anual în afara cadrului legal. Prin scrisoarea transmisă, petentul solicită analizarea necesității efectuării unei anchete proprii a Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, precum și sesizarea instituțiilor competente”, prevede documentul înaintat de către Comisia Juridică Biroului Permanent al Camerei Deputaților, potrivit mediafax.ro.
De asemenea, conducerea Camerei Deputaților a luat act de scrisoarea Comisiei juridice, în ședința de luni a Biroului permanent al forului inferior al Parlamentului.
Documentul invocă prevederile Art 59 din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit cărora Comisia juridică are competența de a verifica „<constituționalitatea priectelor de legi și a propunerilor legislative, reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravențional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească, alte reglementări cu caracter precumpănitor juridic, probleme de disciplină parlamentară, incompatibilități și imunități”, conform sursei precizate.
Potrivit sursei menționate, „pentru a răspunde solicitărilor petentului, vă rugăm să dispuneți sesizarea Curții de Conturi a României pentru analizarea și soluționarea problemelor sesizate prin scrisoarea înregistrată la Comisia juridică, de disciplină și imunități”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: București
Subiecte: Abuz în serviciu
Organizații: Curtea de Conturi DIICOT DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)