DNA: Un șef din Poliție a fost reținut, după ce ar fi luat șpagă de la spărgătorii de locuințe
Procurorii DNA l-au reținut pe șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sectorului 3 București, inspector principal de poliție Marius Gheorghe Giurescu, pentru luare de mită și favorizarea făptuitorului.
Pentru aceleași fapte a fost reținut și Stelian Barbu, agent de poliție în cadrul aceleiași formațiuni la data faptelor.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 14 decembrie, respectiv 15 decembrie 2015, a inculpaților:
GIURESCU MARIUS GHEORGHE, inspector principal de poliție, șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sectorului 3 București și BARBU STELIAN, agent de poliție în cadrul aceleiași formațiuni, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită,
- favorizare a făptuitorului.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2014 – începutul anului 2015, inculpații Giurescu Marius Gheorghe și Barbu Stelian au efectuat cercetări în mai multe dosare privind spargerea unor locuințe comise pe raza sectorului 3, ocazie cu care au efectuat percheziții la domiciliile a două persoane (martori-denunțători în prezenta cauză), de unde au ridicat mai multe obiecte provenite din infracțiunile de furt comise de aceștia, printre care se aflau și foarte multe bijuterii.
La terminarea perchezițiilor, cele două persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sectorului 3 București, însă după ce li s-a luat câte o declarație formală, față de aceștia nu s-a dispus vreo altă măsură procesuală.
La începutul lunii noiembrie 2014, celor doi le-au fost restituite o mare parte din bunurile provenite din infracțiunile de furt calificat, fapt ce a determinat îngreunarea tragerii la răspundere penală a infractorilor.
În schimbul neluării măsurilor legale față de cei doi martori-denunțători pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, inculpații Giurescu Marius Gheorghe și Barbu Stelian au solicitat și primit de la aceștia mai multe sume de bani.
Astfel, inculpatul Barbu Stelian a solicitat de la unul dintre denunțători suma de 3.000 de euro și a primit efectiv suma de 2.000 de euro.
Pe de altă parte, inculpatul Giurescu Marius Gheorghe a solicitat și a primit de la celălalt denunțător suma de 1.500 de euro.
Ambele sume de bani au fost primite de cei doi inculpați prin intermediul unor persoane”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit digi24.ro.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: București
Organizații: DNA Poliţia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)