Declaraţie incredibilă a unui fost demnitar român: Am fost cel mai prost ministru din istoria României!
Declaraţie incredibilă a unui fost ministru. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, prezent luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft, se consideră cel mai prost ministru din istoria României, informează B1 TV.
A spus-o în faţa judecătorilor, atunci când şi-a recunoscut faptele în dosar şi a repetat-o apoi în faţa presei. Şi Dorin Cocoş şi-a recunoscut faptele, iar magistraţii au admis şi procedura de judecată simplificată în acest caz.
Întrebat de jurnaliști dacă, într-adevăr, se consideră cel mai prost ministru din istoria României, Sandu a dat un răspuns scurt: ”Da”.
Sandu, împreună cu primarul suspendat din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan dar şi cu omul de faceri Dorin Cocoş au fost audiaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"La începutul anului 2009, domnul Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au venit la mine şi mi au propus să vând ministerului Comunicaţiilor licenţe Microsoft. Practic, să le fac conexiunea cu Gabriel Sandu. Vreo 80 sau 90 de mii de licenţe. Mi-au povestit că au mai vândut şi în 2004, că era practic o continuare. Mi-au povestit că sunt unici distribuitori şi că doar Microsoft vinde asmenea licenţe şi că preţul este cel mai bun de pe piaţă. Eu personal nu îl cunosc de domnul Gabriel Sandu, ştiam însă că are o relaţie bună cu Gheorghe Ştefan, Gheorghe Flutur, Florin Popescu şi am apelat la Gheorghe Ştefan, care locuia frecvent la hotelul meu”, a spus Dorin Cocoș în fața magistraților.
Şi dacă Dorin Cocoş şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor, Gheorghe Ştefan nu a făcut-o. Iar în cazul lui Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş, magistraţii au aprobat procedura de judecată simplificată. Adică pedepse mai mici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Dorin Cocoş Gabriel Sandu
Locații: București
Organizații: Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)