Doctor în drept constituțional, după ce generalul Dumbravă a admis implicarea în anchetele DNA: Jur că o să fac orice posibil ca ai mei copii să trăiască într-o țară în care la 24 de ore de la o asemenea declarație dl. general ar fie în arest preventiv
Generalul SRI Dumitru Dumbravă a admis în fața Comisiei SRI că o cunoștea și colabora cu procuroarea DNA Alexandra Lăncrăjan, iar această declarație a declanșat o revoltă din partea lui profesorului Radu Chiriță, doctor în drept constituțional, președintele Asociației de studii în dreptul constituțional și drepturile omului, cercetător asociat al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei, lector în cadrul Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților.
Într-o postare de pe blogul său, acesta deplânge lipsa de reacție a societății în fața a ceea ce numește implicarea serviciilor secrete în justiție.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: București
Subiecte: Binomul SRI DNA Justiția în România
Organizații: CSM DNA Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)