Dosarul Revoluției va fi reanalizat de Parchetul General
Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, cel care îndeplinește și funcția de procuror general interimar, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul Revoluției, pentru a fi reanalizat.
Informația a fost confirmată de Biroul de presă al Parchetului General, iar cererea lui Bogdan Licu adresată instanței supreme vine după ce președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, a făcut o nouă plângere împotriva soluției de clasare a dosarului. Dacă plângerea depusă de Mărieș va fi admisă, atunci dosarul va fi redeschis, potrivit Agerpres.
Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împușcare, rănirea a 343 de persoane în alte împrejurări și reținerea a 924 de persoane.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Teodor Mărieş
Locații: București
Subiecte: Dosarul Revolutiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)