Dosarul Revoluției. Ion Iliescu a oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist
Ministerul Public informează că în cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluției”, procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru intervalul 22 – 27 decembrie 1989, sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspectul Iliescu Ion.
La data săvârșirii faptelor, Iliescu era membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive.
Din probatoriul administrat în cauză, procurorii spun că au rezultat următoarele:
Suspectul Iliescu Ion, în calitate de inițiator și coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în calitate de președinte al CFSN (care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist.
Autoritatea lui Iliescu Ion, pentru toată perioada de după 22 decembrie 1989 orele 16:00, rezultă din multitudinea deciziilor acestuia, dintre care unele cu caracter strict militar. Printre aceste decizii se numără reactivarea general (r) Militaru Nicolae și numirea acestuia în funcția de ministru al apărării, schimbarea din funcție a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcție a generalului Gușe Ștefan și numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepțional ce i-a judecat pe soții Nicolae și Elena Ceaușescu și aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcții de comandă a mai multor generali.
Deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României. Acestea s-au materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale țării; darea de ordine privind deplasarea unor unități militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unități militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populația civilă, parțial înarmată, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante.
Aceste acțiuni s-au desfășurat pe fondul psihozei teroriste generalizate indusă prin răspândirea în mod repetat a unor informații false privind acțiuni ostile, intense și diversificate, aparținând „dușmanului terorist”. Informațiile au fost diseminate prin intermediul comunicațiilor militare și civile.
Aceste conduite au contribuit la survenirea unor consecințe deosebit de grave (numeroase pierderi de vieți omenești, vătămări corporale, fizice sau psihice, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internațional a unor persoane, suferințe mari, distrugerea unor bunuri de patrimoniu).
Ion Iliescu a fost chemat azi la Parchetul General, unde procurorii militari i-au adus la cunoștință în mod oficial acuzațiile pentru care președintele Klaus Iohannis a încuviințat cercetarea acestuia în dosarul Revoluției.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 34 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Ion Iliescu
Organizații: Parchetul General Parchetul Militar
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)