Ion Iliescu, în fața procurorilor de la Parchetul General în „Dosarul Mineriadei", în care este acuzat de crime împotriva umanității: „Eu nu am să-mi reproșez nimic din nicio perioadă"
Ion Iliescu a refuzat să facă declarații presei la ieșirea de la Parchetul General. Avocatul acestuia a afirmat în schimb că fostul președinte a fost chemat în fața procurorilor pentru a îi fi adus la cunoștintă că este inculpat pentru crime împotriva umanității.
„Eu nu am să-mi reproșez nimic din nicio perioadă", a afirmat fostul președinte când a fost întrebat de acuzațiile ce îi sunt aduse în acest dosar.
Procurorii l-au anunțat că este inculpat în acest dosar, Parchetul General anunțând începerea urmării penale în luna decembrie. În "Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990" mai sunt inculpați fostul premier Petre Roman sau fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu. De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a alți 1.242.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Gelu Voican Voiculescu Ion Iliescu Petre Roman
Locații: România
Subiecte: Dosar Mineriadă
Organizații: Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)