Liviu Negoiță, fost primar al sect. 3, urmărit penal pentru abuz în serviciu
O nouă anchetă a procurorilor anticorupție vizează activitatea Primăriei sectorului 3 din perioada în care primar era Liviu Negoiță.
Liviu Negoiță a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru infracțiunea de abuz în serviciu. De asemenea, au fost puși sub urmărire penală și arhitectul șef și secretarul primăriei sectorului 3.
Iată comunicatul DNA:
„NEGOIȚĂ LIVIU, la data faptelor primar al sectorului 3 București, DUMITRAȘCU ȘTEFAN, la data faptelor, arhitect șef al Primăriei sectorului 3 și MIHĂIȚĂ MARIUS, la data faptelor, secretar al Primăriei sectorului 3, toți cu privire la comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Din ordonanța prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții anterior menționați, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2009, suspecții Negoiță Liviu, Mihăiță Marius și Dumitrașcu Ștefan, în calitățile menționate mai sus, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu referitoare la verificarea legalității actelor întocmite, au eliberat 4 autorizații de construire și certificatele de urbanism aferente acestor autorizații, referitoare la un imobil situat pe Calea Dudești, sector 3, cu nerespectarea normelor de urbanism și protecție a zonelor în care se găsesc monumente istorice.
Acest lucru a produs prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, prin degradările suferite de acestea în cursul edificării construcției nelegal autorizate. De asemenea, a fost afectat interesul public prin autorizarea edificării unei construcții în zona de protecție a unui monument istoric, în lipsa avizelor legale.
Prin emiterea autorizațiilor de construire respective s-a creat un folos necuvenit pentru persoanele care au edificat construcția, constând în obținerea autorizațiilor de construire și supraetajare a imobilului, prin evitarea desfășurării demersurilor necesare în vederea obținerii:
- derogării de la planurile de urbanism pentru depășirea regimului de înălțime al zonei,
- acordului exprimat în formă autentică a proprietarilor clădirilor învecinate cu privire la lipirea la calcan precum,
- avizelor pentru construirea într-o zonă în care se găsește un monument istoric.
În cazul uneia dintre autorizații, Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit drept măsură, în sarcina primarului sectorului 3 și a arhitectului șef al sectorului 3, să solicite instanței de contencios administrativ anularea autorizației anterior menționate.
Anularea autorizației nu a fost cerută în instanță, conform solicitării Inspectoratului de Stat în Construcții, fapt ce ar fi dus la încetarea construirii.
Ulterior, în același context, în anul 2009, au fost eliberate, cu nerespectarea normelor legale referitoare la competența materială de emitere, alte două autorizații pentru supraetajarea imobilului respectiv. Mai mult, certificatele de urbanism, aferente acestor două documente, nu cuprindeau datele prevăzute de lege, lipsind toate mențiunile privind regimul tehnic al imobilului, precum și cele privind situarea imobilului în zona de protecție a unui monument istoric.
În anii 2010 respectiv 2014, prin două hotărâri instanțele de judecată au dispus anularea celor patru autorizații de construire.
Mai mult, una dintre instanțe a dispus obligarea pârâților, între care se numără și Instituția Primarului sectorului 3, la desființarea construcției respective.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 34 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Liviu Negoiță
Locații: București
Organizații: Primăria sectorului 3
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)