Ludovic Orban, trimis în judecată, sub control judiciar. Procurorii DNA: Orban i-a cerut omului de afaceri 50.000 de euro, eventual în TRANȘE
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe deputatul Ludovic Orban, la data faptei prim-vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit DNA, pe 1 martie, candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, ar fi contactat un om de afaceri și i-ar fi cerut sprijin financiar pentru campania electorală.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că "la data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcția de primar al Municipiului București, din partea PNL."
"În martie 2016, afaceristul s-a întâlnit cu inc. Orban Ludovic la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care inculpatul i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale ca și candidat la Primăria Capitalei. Sumele respective erau cerute în numerar tocmai fiindcă erau pentru posturi TV. Orban Ludovic a arătat că are nevoie de suma cerută, eventual în tranșe, începând cu prima săptămână din luna aprilie. Orban Ludovic i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin că nu mai e cum era pe vremuri .Orban Ludovic i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii : „te gândești dacă poți, sau îmi dai un șut în fund”. Orban Ludovic i-a spus că nu vrea nimic de la partid.
LUDOVIC ORBAN: Am avut surprize și de la Antena 3 că sar calul… de aia nu ajungi la nici o înțelegere cu ei. Păi ți-am zis, pe sondajul de desemnare eu aveam 28% intenție de vot, fără să-mi fac o zi de campanie, iar Bușoi, după toată campania lui, avea 18% fără potențial de creștere. La mine potențialul de creștere e mare. Eu m-am dus acum cam între 33 și 35.
LUDOVIC ORBAN: Mă, ascultă-mă; asta le discutăm sigur și mai în detaliu. Adică tu știi că orice este util pentru București, eu sprijin fără…
Om de afaceri : Atuncea ți-i pregătesc în niște tranșe.
LUDOVIC ORBAN: Exact.
LUDOVIC ORBAN: Mi-ar trebui cam la sfârșitul săptămânii viitoare, începutul săptămânii celelalte…”, sunt stenogramele din rechizitoriul procurorilor, potrivit stiripesurse.ro.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Ludovic Orban
Locații: București
Subiecte: Politicieni corupţi
Organizații: DNA Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)