Ministerul Public: Nerecunoașterea căsătoriei între homosexuali este ”expresia modului diferit de evoluție a Dreptului, în conformitate cu valorile morale ale fiecărei societăți în parte”
Reprezentanta Ministerului Public a cerut astăzi Curții Constituționale a României să respingă cererea cuplului de homosexuali care solicită ca statul român să le recunoască mariajul încheiat în Belgia.
„Domnule Președinte,
Onorată Curte Constituțională,
Autorii excepției susțin că refuzul autorităților de a le acorda dreptul de rezidență pe teritoriul României, în considerarea calității de soți, ca urmare a unei căsătorii între persoane de același sex încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene, reprezintă o discriminare pe criteriul orientării sexuale și le afectează viața intimă, familială și privată.
În realitate, aceștia invocă argumente din perspectiva îngrădirii dreptului la liberă circulație al unui cetățean străin, căsătorit cu un cetățean român de același sex, fiind nemulțumiți de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale criticate.
Apreciem că susținerile autorilor excepției nu pot fi primite în condițiile în care dreptul la liberă circulație este garantat de Constituție, atât în țară, cât și în străinătate, în condițiile legii, iar dispozițiile legale criticate, respectiv aliniatul 4 al articolului 277 din Codul Civil, prevede tocmai garanții pentru exercitarea dreptului la liberă circulație.
Faptul că un Stat nu recunoaște anumite instituții juridice sau nu recunoaște anumite drepturi, ori le recunoaște în anumite condiții reprezintă expresia diversității sistemelor juridice și a modului diferit de evoluție a Dreptului, în conformitate cu evoluția socială și valorile morale ale fiecărei societăți în parte.
Legislația europeană include dreptul la respectarea vieții private și de familie în categoria drepturilor condiționale, fiind permisă ingerința unei autorități publice, atâta timp cât aceasta are loc în condițiile prevăzute de Convenție. De altfel, în această materie, Statele se bucură de o marjă largă de apreciere în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Convenție, acestea trebuind să asigure un echilibru între viață privată și protejarea intereselor altor persoane.
Având în vedere cele expuse anterior, apreciem că este vorba de modul de interpretare a dispozițiilor legale criticate, autorii excepției dorind de fapt modificarea textului de lege invocat, aspecte ce nu reprezintă o problema de constituționalitate, aplicarea și interpretarea legii excedând competenței Curții Constituționale, astfel că, în opinia noastră, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR) Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)