O româncă a depus plângere împotriva fostului ambasador SUA în România: „Am propus-o ca martor pe Hillary Clinton”
Plângerea vizează o presupusă faptă de trafic de influență, după ce fostul ambasador SUA ar fi intervenit pe lângă fostul președinte Traian Băsescu și pe lângă fostul premier Emil Boc, pentru favorizarea unei firme.
Ingrid Mocanu, fost director în Ministerul Justiției, a depus o plângere la DNA pe numele fostului ambasador SUA în România, Mark Gitenstein, în cadrul acesteia, Mocanu solicitând ca Hillary Clinton, Traian Băsescu și Emil Boc să fie audiați ca martori.
„Constatând din stenogramele WikiLeaks că domnul fost ambasador al Statelor Unite se presupune a fi comis o faptă de trafic de influență, am formulat un denunț penal împotriva domniei sale. Ambasadorii au obligațiile prevăzute de legislația statelor în care funcționează. Și împotriva domnului Klemm s-a depus o plângere penală, iar DNA a considerat că poate fi analizată pe fond și s-a constat, pe fond, că acea faptă nu a existat”, a spus Mocanu, la ieșirea din sediul DNA.
Ingrid Mocanu a spus că este vorba despre o firmă pentru care fostul ambasador al SUA la București ar fi intervenit „la cel mai înalt nivel”.
„Din stenogramele WikiLeaks a reieșit că domnul ambasador a intervenit la cel mai înalt nivel în stat, la domnul Boc și la domnul Băsescu, pentru a rezolva un contract la Fondul Proprietatea, adică să nu aibă probleme o societate comercială și să se semneze contractul în condițiile pe care le dorea acea societatea. Ulterior, domnia sa a lucrat chiar în strânsă conexiune cu acea societate. Apreciez că fapta respectivă constituie elementele infracțiunii de trafic de influență”, a precizat fostul director din Ministerul Justiției.
Sursa citată a precizat că Hillary Clinton este una dintre destinatarele acelor informații, motiv pentru care a cerut ca ea să fie audiată în acest dosar.
„Am propus-o ca martor și pe domnia sa. L-am propus ca martor și pe domnul Băsescu și pe domnul Boc. Domniile lor vor spune dacă sunt adevărate sau nu. Stenograma este însușită și de un alt angajat al Ambasadei SUA din acea perioadă. Și pe acesta l-am citat. Domnia sa poate să spună dacă stenograma este reală sau nu”, a conchis Mocanu.
La finalul lunii martie 2017, Ingrid Mocanu a fost chemată la DNA pentru a i se aduce învinuirile într-un nou dosar, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile acordate referitor la un teren din Capitală.
Ea a fost reținută, în martie 2015, într-un alt dosar privind ANRP, ea fiind suspectată că a participat, alături de alți membri al Comisiei ANRP, la acordarea unor despăgubiri supraevaluate cu 75 de milioane de euro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
AstraZeneca recunoaște pentru prima dată în instanță că vaccinul său Covid poate provoca sindromul mortal TTS – sindromul de tromboză asociată cu trombocitopenie
ABATOARELE UMANE. După decesele pe bandă de la Spitalul Sf. Pantelimon acum operații fictive! NOUĂ ANCHETĂ Cetățeanul.net
A murit prea devreme polițista de top Aura Daniela Hurmuz, colonel în rezervă și secretarul Asociației Internaționale a Polițiștilor, filiala Poliția Capitalei - România
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Ingrid Mocanu Mark Gittenstein
Locații: România
Subiecte: ambasada SUA Denunț DNA
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)