Primele gânduri ale lui Robert Roșu la eliberare după aproape un an de închisoare ilegală: „Eu am crezut mereu în justiție”
„Din 23 noiembrie, avocatul Robert Roșu este liber. Va mai trece timp, însă, până când el va fi cu adevărat liber. Tocmai de aceea, apreciem cu atât mai mult că a ținut să mulțumească tuturor celor care l-au susținut. Știe că și datorită nouă, a puterii pe care o are „împreună”, este astăzi acasă, lângă familie”, transmite echipa site-ului Alături de Robert.
Cu siguranță, Robert are foarte multe să ne povestească și suntem aici să-l ascultăm, oricând va simți el că a venit momentul. Între timp rămânem #AlăturiDeRobert și el alături de noi, așa cum a fost în toate cele 341 de zile de detenție, mai scrie sursa citată, care oferă în exclusivitate o declarație a avocatului eliberat:
„Dragi prieteni,
Știu că ați fost alături de mine în număr mare. Am simțit permanent gândurile voastre bune, energia pozitivă, am primit și am citit toate mesajele voastre, prin care mi-ați dat putere să trec mai ușor peste fiecare zi. Nu sunt prea multe de spus acum. Așa cum bănuiți încerc să-mi adun gândurile, să mă readaptez. Eu am crezut mereu în justiție, în adevăr, în dreptul la apărare, de aceea am ales să practic avocatura și să fiu avocat pledant. Într-un final, justiția a prevalat. Mulțumesc familiei, fără de care nu știu cum aș fi rezistat. Mulțumesc din toată inima tuturor. A contat enorm tot ceea ce ați făcut pentru mine și pentru profesie în general. Nu am suficiente cuvinte să le mulțumesc colegilor mei de la TZA, fraților și surorilor, cu care am dus și binele și greul. Tuturor vă întorc înzecit gândurile mele bune și îmi doresc ca toată suferința, revolta, zbaterea, umilința din ultimii ani și, mai ales din ultimul an, să se transforme în ceva bun, din care să avem, cu toții, de învățat.
Mă înclin și rămân mereu al vostru,
Robert”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Robert Roșu
Locații: București
Subiecte: Justiția în România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)