Sentință inedită a Tribunalului Iași: doi condamnați pentru evaziune fiscală sunt obligați să meargă la școală și să termine cel puțin patru clase
Stănescu Maria și Stănescu Dragoș au fost trimiși în judecată în iunie 2017 pentru că, prin firma pe care o aveau, SC Drăguțu Occidental SRL, au comis mai multe infracțiuni de evaziune fiscală, prejudiciind statul cu suma de 453.148 lei.
Ieri, Tribunalul Iași a pronunțat sentința în acest dosar, iar cei doi au fost condamnați, fiecare, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală” în formă continuată plus pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi (de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale) pentru o durată de patru ani.
Instanța a dispus și suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, obligându-i pe Stănescu Maria și Stănescu Dragoș ca, în această perioadă, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași la datele fixate și potrivit programului ce va fi stabilit de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
Mai mult, în temeiul dispozițiilor art. 86 indice 3 aliniatul 3 Cod penal din 1969, judecătorul de la Tribunalul Iași le-a impus celor doi inculpați „obligația de a urma un curs de învățământ primar de minimum 4 clase primare”. Supravegherea îndeplinirii acestei obligați se realizează de către Serviciul de Probațiune Iași.
Dacă cei doi nu respectă condiția impusă de instanță „se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei și executarea acesteia în întregime”, se precizează în minuta Tribunalului Iași.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată de cei doi la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Iași.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)