Un paramedic acuzat de viol și pedofilie a primit doi ani cu suspendare!
Vasile Grosoșiu, paramedic SMURD, a fost condamnat la 2 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, având termen de încercare de 3 ani, fiind găsit vinovat de agresiune sexuală și de corupere sexuală a minorilor, potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecător Răzvan Cosmin Dicu. Sentința este definitivă.
În primă instanță, la Judecătoria Zărnești, Vasile Grosoșiu fusese achitat, dar părinții fetițelor pe care le-ar fi agresat sexual au atacat decizia cu apel.
Vasile Grosoșiu, originar din București, a fost arestat preventiv în 5 septembrie 2014, conform unei decizii a Judecătoriei Zărnești, iar după trei luni, pe 12 decembrie 2014, judecătorii Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov au decis să-i înlocuiască măsura cu arestul la domiciliu.
Grosoșiu a contestat decizia cerând să fie cercetat în libertate, iar în 6 aprilie 2015 judecătorii din Zărnești au decis să-l pună în libertate, sub control judiciar, cu obligația ca pe durata măsurii controlului judiciar să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, "în măsura în care un asemenea sistem este disponibil la nivelul organului de poliție desemnat cu supravegherea inculpatului", conform sentinței Judecătoriei Zărnești.
După ce a fost eliberat din arestul la domiciliu, Grosoșiu și-a reluat activitatea în cadrul Asociației.
Paramedicul a fost angajat ca medic la o tabără în Râșnov, la sfârșitul lunii iulie anul trecut. În 8 august 2014, directorul taberei a depus o sesizare la Poliție prin care reclama că mai multe fetițe s-au plâns că ar fi fost atinse în zone intime de către paramedic, iar ulterior la Poliția Râșnov au fost înregistrate alte trei plângeri din partea părinților unor fetițe care au fost în tabăra respectivă și care le-au povestit că la consultul medical bărbatul le-ar fi atins în zonele intime.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 34 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Vasile Grosoșiu
Locații: Braşov
Subiecte: Pedofilie
Organizații: SMURD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)