ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autoritățile locale din Târgu Mureș se confruntă cu una dintre cele mai ciudate reclamații. Cora Muntean a decis să reclame calitatea trotuarelor din orașul Târgu Mureș, atașând ca dovadă pantofii deteriorați.

Iată ce a scris în plângere: 

"În ziua de 20 aprilie 2016, în jurul orei 17.30, mi-am distrus pantofii circulând pe trotuarul din centrul municipiului Târgu Mureș. Nu este prima dată când, din cauza pișcoturilor din care sunt făcute unele părți ale trotuarelor, îmi zdrelesc tocurile de la pantofi. De asemenea, nu sunt nici prima, nici singura persoană care pățește asta, de aceea consider că este de datoria mea să vă determin să găsiți o soluție. Până când veți găsi această soluție, vă las pantofii pe care ieri i-am încălțat a doua oară și vă rog să găsiți o soluție de despăgubire. Eu chiar nu-mi permit să-mi cumpăr zilnic pantofi și nici să-i folosesc într-o stare deteriorată. În cazul în care nu veți găsi o soluție, mă voi adresa instanței. 

Regret, dar nici măcar de complezență nu pot folosi formula clasică de încheiere prin care să vă asigur de respectul și considerația mea", a scris Cora Muntean.

Plângerea a fost postată pe Facebook.