Programul de vizitare al Catedralei Mântuirii Neamului a fost prelungit până duminică. Nicușor Dan a fost azi printre miile de pelerini veniți să se închine în Altarul Catedralei
Catedrala Mântuirii Neamului rămâne deschisă până duminică, în condițiile în care mii de persoane stau încă la rând pentru a putea intra în biserică, informează Patriarhia Română.
Inițial, era programat ca lăcașul să rămâne deschis până în această seară. Catedrala Mântuirii Neamului va rămâne deschisă în acestă seară până la ora 20:00, cel târziu, pentru că apoi vor începe pregătirile pentru slujba de vineri, de Sfântul Andrei, la care sunt așteptați mii de oameni. Slujba va fi oficiată de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Teofil al Ierusalimului, iar cei care nu vor putea intra în catedrală vor putea urmări ceremonia de afară, pe ecrane, așa cum s-a întâmplat și duminică, atunci când a fost sfințit lăcașul de cult. La finalul slujbei, după ora 13:00, oamenii vor putea intra în catedrală.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a mai spus că lăcașul de cult va rămâne deschis până duminică, până seara, „la o oră rezonabilă”. „Cert este că acest program s-a prelungit și toata lumea va reuși până la urmă să intre în catedrală”, a mai afirmat Vasile Bănescu.
Întrebat câți oameni au reușit să intre în catedrală până acum, reprezentantul Patriarhiei a spus că este vorba despre zeci de mii, iar până duminică seară se va depăși cifra de 100.000.
În cursul zilei de joi, printre pelerinii veniți să se închine la Altarul Catedralei a fost și fostul lider USR, Nicușor Dan. Acesta a așteptat răbdător la rând și s-a întreținut cu credincioșii prezenți la Catedrala Națională.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A decedat de o boală incurabilă omul care a ridicat din temelii actualul sediu al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, fost al Romtelecom
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Mihai Tîrnoveanu: Programul burselor Români pentru Români continuă: Fiecare copil care merge să învețe în limba română este o baricadă națională
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Locale
Persoane: Nicuşor Dan
Locații: București
Subiecte: Catedrala Mântuirii Neamului
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)