Violatorii din Vaslui, mutaţi la penitenciar
Cei şapte tineri din Vaslui, care au fost condamnaţi, ieri, la pedepse cuprinse între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare, pentru că au violat în grup o fată de 18 ani, vor fi mutaţi la Penitenciarul din Vaslui.
Astfel, conform Antena3, cei şapte vor fi transferaţi din Arestul Municipiului Vaslui, la Penitenciarul Vaslui, după o singură noapte petrecută în arest. Odată ajunşi la Penitenciarul Vaslui, autorităţile vor stabili dacă toţi cei şapte vor rămâne acolo, sau dacă vor merge mai departe, la Penitenciarul de la Iaşi.
Această mutare a fost posibilă având în vedere faptul că toţi cei şapte au statul de persoane condamnate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)