Mihaela Rădulescu, amendată de CNCD pentru că a spus că homosexualitatea e anormală
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat-o pe Mihaela Rădulescu cu suma de 3.000 de lei pentru "incitare la ură împotriva minorităţilor sexuale".
Vedeta TV scrisese un text, pe blogul său, în care aborda acest subiect. De altfel, Mihaela Rădulescu prevedea, chiar în respectivul text, că va fi pedepsită pentru afirmațiile sale.
"Aici a vorbit mama de băiat din mine, care are şi ea, ca şi orice minoritate din lumea asta, dreptul la opinie şi la liberă exprimare. Numai că, în momentul în care faci «greşeala» asta publică, toţi cei vizati te vor atacă ca hienele şi îţi vor demonstra că …ai dreptate – ei au tot felul de drepturi ciudate, ei vor respect şi toleranţă, dar să nu faci greşeala să-i ataci, că devin intoleranţi, iritaţi şi …victime. Iar noi, cei care am vrea să creştem şi ceva nepoţi şi să ne facem coc la nunta banală dintre băiatul nostru şi o …femeie, n-avem dreptul de a spune ce gândim. N-avem curajul de a spune ce ne place, ce ne convine şi ce nu. N-avem voie să stricăm bunătate de campanii pentru respectarea drepturilor minorităţilor, cu impresionante fonduri europene alocate, n-avem banalul drept de a le aminti că lumea a început de la Adam şi Eva, nu de la…Gheorghe şi Ion. Bănuiesc că Dumnezeu nu poate fi contrazis şi acuzat că a fost «politically» incorect….., dar eu voi fi …«decapitată» pentru că am îndrăznit să …spun ce gândesc, ca mama.”
În luna aprilie, Mihaela Rădulescu a scris pe blogul său un text în care le cerea homosexualilor să nu se mai afișeze în public, deoarece sunt „anormali”.
”Sunteţi oameni anormali, oricât vă deranjează că vă numim aşa – dar, dacă vă asumaţi «diferenţa», faceţi-o cu eleganţă, discreţie, convingere, nu neapărat dând iama în dulapul femeilor şi în fardurile lor. Nu ne agresaţi vizual copiii pe stradă, căci noi nu avem cui ne plânge, fiind o majoritate obligată să respecte drepturile unei minorităţi, ci respectaţi şi voi drepturile copiiilor noştri de a creşte normal şi de a alege… drept”
CNCD a decis că Mihaela Rădulescu, fiind o vedetă TV, care este mereu în atenția publică, a creat prin declarațiile sale ”un cadru intimidant, ostil, degradant și ofensator la adresa persoanelor homosexuale".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Propagandă LGBTRANS la Premiile GOPO. Filmarea Zilei
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei
George Simion la conferința MEGA: Lui Ciolacu nu trebuie să-i fie rușine de ce e - probabil e rom
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Mihaela Rădulescu
Locații: București
Organizații: CNCD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)